Pentru prevenirea accidentelor petrecute pe traseele montane sau a limitarii efectelor neplacute in cazul producerii acestora, Jandarmeria Montana si Serviciul Salvamont sfatuiesc amatorii de turism montan sa plece pe munte doar cu echipament adecvat (lanterna, rucsac, trusa de prim ajutor); sa aleaga traseele in functie de pregatirea fizica, tehnica si psihica a celui mai slab din grup; sa foloseasca numai traseele marcate; sa apeleze cu incredere la patrulele de jandarmi montani si la membrii Salvamont; sa nu consume bauturi alcoolice inainte sau in timpul practicarii sporturilor montane sau a drumetiilor; sa nu deterioreze amenajarile turistice, marcajele sau indicatoarele. (D.S.)